Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
sapă până îmi găsești degetele
care ți-au scris asta
aruncă pământul într-o parte
până dai de mâinile
care te vor îmbrățișa
suflă-mi țărâna de pe față
suflă-mi grimasa
dezgroapă picioarele care te vor legăna
șterge-mi praful de pe suflet
nu mai săpa
ceea ce mă anima nu e în groapă
caută în tine în poșetă sau în buzunar
Pași și gânduri
Mă rup de realitate
Îndoi gratiile minții
Cobor
Aici e negru și ud
În mine e noapte și plouă
Cuie ruginite la desert
Smoală și boală pe stomacul gol
Mă bat cu fulgerele
Le urlu să adoarmă
Ce zbucium ce doliu
În larg și în port
Teama de nimic
Se transformă în teamă de tot
Prinde rădăcină
Nu omoară nu vindecă
Mă lasă inert amorf
Îmi face inima vânătă
Mintea doar o picătură de pământ
Cu care ... Citește mai departe!
Astăzi cred că a fost prima zi în care am simțit că nu are niciun rost să scriu. Că nu are rost să mă mai preocupe pasiunile actuale. Îmi venea să renunț la muzică, să renunț la poezie; mi-e din ce în ce mai clar că simplele cuvinte nu au absolut nicio valoare. Totuși, am mai aruncat câteva într-un colț de carnețel, ca un fel de rămas bun. Nu, nu renunț, deși cred că am aproape suficientă putere să o ... Citește mai departe!
trei ori inimi cuțite
tăiate câte patru
pe o masă rotundă
felul întâi
e agățat în cui
la ora cinci
dăm târcoale de două ori
stăm pe scaun câte șase
ori trei inimi cuțite
până se deșteaptă micul dejun
din lanțuri și oase
mâncăm ce avem între urechi
perechi de speranțe
ce umblă câte trei
ori inimi cuțite
de parcă am o mie de inimi
să las câte una în fiecare loc prin care trec
și să rămân cu o mie
de inimi
în care să înțepi ca în balonașe
până rămân doar o mie
de inimi putrede
care mai știu doar să iubească
alte o mie de inimi
la care nu pot ajunge
căci sunt dincolo de cer
iar eu un împiedicat
am să mă târăsc cu sufletul pe pământ
făcându-mi umbră cu inimă-carton
o, mie