Cum să mergi

îmi sprijin ochii pe genunchi
secundele mi-alunecă din palme
mă urc pe un copac cu crengi tăiate
să rup din el
lucruri ce cresc doar pe pământ

pietrele de sub umeri
mă poarte amonte
nici nu vreau să opresc cascada de zile
chiar de am să mă târăsc prin cele mai umede locuri
e mai bine decât să stai în picioare în locuri scunde

Am despuiat blogul!

Azi schimb puțin ordinea în care prezint lucrurile pe aici. Și nu doar ordinea. Trebuia să fac treaba asta de mai mult timp, mi se mai spusese de multe ori, dar eu mă încăpățânam să rămân ancorat în ceea ce cunoșteam deja și cu care eram obișnuit. Mă refer la tema blogului, care era una veche de prin 2009 când am scris aici primele cuvinte și de care mulți dintre voi mi s-au „plâns”. Am schimbat-o cu una mai modernă ... Citește mai departe!

Abia acum e iarnă!

E ora de la care încep să fiu doar un zombie în fața monitorului, așteptând să mai treacă niște ore și să mă culc. Nici nu știam ce titlu să pun, voiam să numesc acest articol „o iarnă corectă”, după cum a numit-o sora mea, dar m-am gândit că mai bine risc să nu stârnesc nicio emoție alegând ceva original. Rezultatul se poate lesne observa mai sus.

Ninge de ieri. Temperatura e mai ok, nu cred că aș fi rezistat ... Citește mai departe!

A se feri de lumină și gheață!

mi-am închis boașele într-un sertar
e prea iarnă să le port
să se certe cu termometrele
să strălucească înghețate ferite de lumină

cred că am să păstrez la căldură
și prelungirea lor umană
să se certe cu plastice
să-i strălucească fața la lumină

am încheiat sertarul
pardon citatul

Se anunță un an excelent: am primit primul cadou!

Cum îți dai seama că anul care doar ce a început va fi unul grozav? După faptul că pe 3 ianuarie, după ce au trecut și sărbătorile cu cadouri, și ziua onomastică (mă cheamă și Ștefan 😀 ), ba chiar și Revelionul, primești un cadou. Sora mea cea mijlocie a trecut pe acasă când eu eram plecat (să admir ninsoarea live :)) ) și mi-a lăsat agenda asta (are și pix 😀 ). Pot spune că este foarte bine-venită, căci ... Citește mai departe!