Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
să nu spun nimic
asta încerc acum
mai fac un pas
mai zbor un soare
nu trebuie să înțelegi
are cine
sunt foarte departe
un trilion de ani-întuneric
că mie mi-e frig
și foame
de cunoaștere
propagare de idei
prin aer și sol
mă urc pe propriii umeri
să-mi văd interiorul
din care iese ceva necunoscut
intră în mâinile celui de jos
din care m-am transformat
tot în el
un fular
și o pereche de ghete
în care să îmi ascund sufletul
de mângâierile false ale iernii
pe care să o privesc printre șireturi
o pereche de ghete și un fular
de-aș mai putea o dată
să mă-nfășor cu ce-i lumesc
golit fiind de ce-i astral
inima să-mi încălzesc
nici ghete nici fular
nici cald nici rece
nici nimic nici totul
nici la mijloc nici pe margini
doar eu ca niciodată
scoate-mi frigul din oase
cu cuvinte rimate
care să strălucească în urechile tuturor
scoate-mă din groapă
cu cântece ritmate
ale unor inimi ce nu știu ce-i ăla dor
pune-mă la soare
dă la o parte bariera
de care mă tot împiedic
pune-mi sunetele în urechi străine
străinii-s mai miloși
și îmi vor da ce eu revendic
scrie-mă într-o anecdotă
uită tristețile
uită nereușitele
culege cuvinte doar din grădina culorilor vii
presară cu praf de minciunele
fură-mi întunericul și iernile
sechestrează-mi fricile și schimbă identitatea neajunsurilor
iar când voi fi cuprins de demența vârstei înaintate
povestește-mi înainte de somnul veșnic
la fel cum i-ai spune unui copil
(ceea ce am redevenit)
viața cum aș fi vrut s-o văd
când aveam ochii închiși
Am așteptat o viață, mai aștept și acum
Pe ultima speranță trag încă un fum
Încerc să zâmbesc, cred că am cam uitat
Că stau de multă vreme crispat și încruntat.
Încă urmez visele, mi-au lăsat hărțile
Pe unde au umblat și cred că nu-i departe
Pas cu pas, candidat la cea mai tare funcție
Stăpân pe viața mea, fără șanse de „corecție”.
Mai rău decât acum chiar nu poate să fie
De asta-ncep să cred că urmează bucurie
Fac ... Citește mai departe!