Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
As vrea sa te privesc in ochi,
Sa pot sa-ti spun ca te iubesc
Sa am curaj sa iti vorbesc
In loc sa ma inchid de tot.
Nu-ti scriu pentru-ntaia oara
Da-ti scriu ca si cum prima-ar fi
Si sper ca vei citi
Intr-o buna seara.
Tot ce imi doresc acum
Este sa-ti observ privirea
Si zambetul…
Si sa te aud mereu
Aici, apropape:
In sufletul meu.
Se aude o melodie cunscută. Pereții parcă amplifică o sursă foarte îndepărtată. Îmi amintește de nopțile în care mă distram în parc la lumina felinarelor.
Am pierdut asta! De când sunt închis am uitat ce înseamnă să stai pe o bancă din parc. Azi e prima dată când aud altceva decât vântul șuierând printre gratii. Sunt foarte liniștit. Adorm…
În închisoare totul e șubred. Paturile scârțâie noaptea și nu poți dormi. WC-ul e absolut infect, iar chiuveta e o țeavă ieșită din perete care picură permanent. Pereții gri și anoști sunt luminați puțin de desene făcute în grabă. Iar prin gratiile groase poți vedea lumină naturală. Podeaua e crăpată, dar prin crăpături vin aburi călduți de la cantină. E dimineață…
Am început să visez cimitire. Sunt singurele locuri unde mă simt cu adevărat liber. Porumbei albi zboară în jurul meu. Alte păsări cântă triluri Beethoveniene. Cerul e brăzdat în permanență de un curcubeu sângeriu. Copacii veșnic verzi au scoarța scorojită, sfâșiată de ființe sălbatice. Iarba mereu proaspătă și crudă poartă din loc în loc urme adânci de maltratare. Izvoarele line ce susură sunt mereu murdărite de răufăcători invizibili. Se lasă seara…
Au trecut doi ani de când exist. Dar am rezistat pentru că mereu v-am tratat cu Atenție! și v-am oferit un Buton de oprire.
În primul an am fost macabru de sinistru, iar în al doilea am avut 2 identități. Anul acesta m-am ocupat mai mult de suflet, care este o continuă poezie.
Acestea fiind spuse, sunteți liberi să mă citiți și anul care vine. La mulți ani, MortLaDatorie!!