Greetings from love’s hell

Viaţa asta e un iad
În care n-am vrut să m-arunc
Am plonjat şi acum cad
Printre oamenii de rând

Nici nu cred c-ar fi mai rău
Dac-odată ajuns jos
Aş da ochii cu chipul tău
Şi nu mi-ar mai părea frumos.

Ridică fruntea!
Mi-a şoptit un înger,
Dar nu era ea…

Căci înger poate fi oricine
Atâta timp cât mintea mea
Te vede-n ea pe tine!

That’s not Silent Hill

A început să ningă cu fulgi mari şi negri de cenuşă. Oraşul îşi îmbrăca haina de doliu. Toate cimitirele aşteptau cu porţile deschise, fremătând. Clopotele cântau, parcă, ultima lor melodie. Nu se mai vedea suflare de om, animal sau vis…

Frenezie noir

Am vrut să scriu ceva extrem de sumbru
Dar a ieşit ceva extrem de simplu
Afară frig, înăuntru cald, sunt iglu
Şi sufletul mi-e greu ca plumbul.

Îmi fug cuvintele din ochi
Prea repede să le pot prinde
Mirarea-n trup mi se întinde
Şi sufletul îmi e de foc.

Aştept să mai treacă timpul
Compresat precum o undă
Şi împrejur să se scurgă
Din suflet precum nisipul.