Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
mă roade inima bucăți
stalactite cântătoare de dor
urlă furnalul ce înghite oameni
lasă doar corpuri
mi se dizolvă coastele
să vezi mai bine dincolo
prin ploaia ce cade ca o pernă
cearșaf de adormit suflete
dispar în eter
ca în pieptul tău să mă nasc
stâncă neatinsă de om
plajă măcinată de dor
Vreau să ne prindă ploaia sub copac
Să ni se lipească tricourile
Ca doi atomi foarte apropiați
Care au trecut unul prin celălalt
Ziua să ne lege mâinile
Iar noaptea inimile
Să ne simțim amândoi croissant
Într-un parc părăsit
Să tragă cineva perdelele peste nori
Sa bem un pahar cu luna
Să ne vărsăm lumea în cap
Și să îi punem gheață
La plecarea din cârciuma vieții
Nu vom putea (și nici nu va fi necesar)
Să vorbim în chip ... Citește mai departe!
Mi-am lăsat mintea să îți alunece în brațe, să o legeni cum știi doar tu. Să îi faci umbră cu buzele când e înfierbântată de iubire. Sărută-mă direct cu bătăile inimii, vreau să aud mereu ceea ce umblă prin tine.
Lasă-mă să îmi rezem capul pe umărul tău, să îți așez pe el scântei nevinovate. Am să îți recit fiecare pulsare de sânge, să-ți liniștesc fiecare os nou-născut al iubirii. Am să-ți prind versuri în păr, îți pieptăn inima cu ... Citește mai departe!
îmi iau inima în picioare
și creierul în rucsac
ies la plimbare
printre ceruri umbrite
de liniștea lipsei tale
macabră plimbare
în timp ce mă mănâncă viermii
îmi presară sare pe glezne
veșnică plimbare
am doar o țintă
culoarea îmbrățișării
ce-ți curge din palme
izvorul de zâmbete
ce-ți apare pe frunte
să-ți sărut inima
ce-mi cântă în minte
apoi să ieșim la plimbare
disperare
îmbracă hainele mele cele noi
nu te-ai săturat de căldură
mie îmi pătează toate gândurile
m-aș așeza la izvorul ei rece
atacat de lupi
cu speranța rănită
și încălțat cu șerpi veninoși
disperare
ia hainele mele să nu te mai recunosc
eu am să mă opresc la o terasă
care are de toate în afară de ea