Luna-n care… (inspirat de Smiley)

E luna-n care
O să mă satur de sarmale
N-o să am timp de pijamale
O să colind orașu-n care… totu-i rău în jurul meu

E luna-n care
Afară e mult prea răcoare
Răcesc până luna viitoare
Uit să iau haina protectoare… pe corpul meu

E luna-n care
Nu pot să scap de supărare
Zilele îmi par nasoale
Ca orice lună-n calendare… din timpul meu

E luna-n care
Mă duc devreme la culcare
Aștept degeaba o schimbare
Este prea multă ... Citește mai departe!

Văd lumina!

cuvintele mi se amestecă în vântul ăsta rece
îmi îmbogățesc bagajul
că sunt pe drum de prea mult timp
nici un pas nu e la fel

privitorii cred că prin efortul lor sunt împiedicat să succed
am întârziat destul de mult
dar am bilete pentru tren
de mers în etern

Întâi Decembrie, apoi restul!

Nu aveam nimic special pregătit pentru a vă scrie astăzi, dar mi-a plăcut ideea pe care am avut-o pentru titlu 😀 . Voi încerca totuși să scriu câteva versuri, doar ca să nu las spațiul ăsta gol.

țară care mi-ai dat greul
să mă înconjor de el
lasă-mi grâul și pateul
să zâmbesc și eu nițel

încercatu-m-ai cu multe
ce chiar și acum le duc
de cred că mult mai bine-n munte
aș trăi de-aș fi haiduc

în tine-am întâlnit ... Citește mai departe!

Pauze bune

un lucru mai am de spus
când întunericul mi-aterizează pe ochi
ascult cu inima freamătul pomilor
în timp ce le spun povești câinilor străzii ca să nu înghețe
drumul ăsta e lung
și nu duce doar spre următorul oraș
ci spre viitorul tu

îmi las haina în cuierul toamnei
pasul ăsta rămâne imprimat
cu ochii pe drum
fac pauze neîncetat

Continuă!

E ora unu jumate și eu încă n-am scris
Abia aștept s-ajung acasă, să pun mâna pe pix
Să mai descriu un vis, să se mai nasc-o speranţă
Că doar pus după versuri mă simt în siguranţă.
Doar gândind în rime simt că-i un scop pentru mine
Că viaţa are un sens și că îmi va fi mai bine
Voi învăţa să zâmbesc fără niciun motiv
Și să mă bucur de prieteni la superlativ.
Scriu de pe-o barcă ce e ... Citește mai departe!