O carte ce mă aștepta

Azi am făcut o vizită unei rude. Acolo am găsit o carte, se numește „14,99 euro” și este scrisă de Frederic Beigbeder. Ce m-a făcut s-o citesc? Tipul ăsta spune că a lucrat în publicitate, ceea ce urmăresc și eu. Și vorbește despre anumite fațete ale acestui domeniu, nefiind vorba de cele demne de laudă. Unele lucruri se știu și se mai spun pe ici, pe colo; altele…(poate) se știu, dar nu prea se spun. Faptul și mai interesant despre ... Citește mai departe!

Camera de lucru a veșniciei

Bătrâne-mi cad ideile pe foi
Sătule să îndure stimuli vechi ce se vor noi
Răcite de speranța ce stă-ntre pereții goi
Temându-se de vârcolaci, ele mănâncă usturoi.
Tăceri acute ne brăzdează frunțile
Acum strigoi voioși cântă la toate nunțile
Sub greutatea absenței lor se construiesc punțile
În loc de viori, scârțâie crucile.
Haiducii timpului fură din vechi și-aduc în nou
Viitorul ne privește doar printr-un hublou
Cei mai vestiți nimeni, cocoțați pe un panou
Ne răpesc fericirea cu un haios ... Citește mai departe!

Întrecere

am întârziat
sau poate doar timpul a ajuns înaintea mea

eu m-am oprit să mă odihnesc pe o aripă de visare
și m-am trezit cu disperarea în pământ
speranța m-a scos la suprafață
și m-a plantat la un loc cu încrederea

imaginația mi-a făcut lumină
să văd unde viitorul îmi îndruma pașii

am stat la un ceai cu răbdarea
și am zburat aici cu gândul

se pare că de această dată iepurele a ajuns primul

Se extind ovațiile (SEO)

trage de cheile din cuvinte
ai să mă găsești
cocoțat pe ele plesnind din bici

mă uit la ceas
ba nu cuvintele nu au ceas
dar mai e o minciună pe care v-o spun toți
că ele nu ar crește în copaci

vei găsi maternitățile pline
de
copaci câmpii izvoare nopți zile mine tine nimic toate
născând cuvinte

cuvintele
unicul etalon al relațiilor dintre oameni

Unicul vers

noi frici mă înconjoară
vor să mă atace cu armele mele
probabil au și surprize
sunt depășit numeric
și am obosit să tot fug
sau poate n-am fugit suficient de departe

am descoperit că sunt frici vechi
de care nu scăpasem
și care îmi bat mințile fără ca măcar să mă atingă
teleportează-mă într-un loc curat

până acum m-a ajutat
Cel-de-Sus
privirea mea e mereu spre El
tace
dar eu nu mai pot s-o fac

va trebui să ne încordăm ... Citește mai departe!