mi-am trecut viața prin lanțul stomacului
la focul ochilor
nu am pățit nimic pentru
că nu eram împotriva
schimbării
acum oceanele mi se odihnesc pe frunte
la lumina ideilor salvatoare
care m-au făcut
să sper și să cer
Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc!
mi-am trecut viața prin lanțul stomacului
la focul ochilor
nu am pățit nimic pentru
că nu eram împotriva
schimbării
acum oceanele mi se odihnesc pe frunte
la lumina ideilor salvatoare
care m-au făcut
să sper și să cer
se ițesc pe pereți
semne de sănătate
și sub pleoape mai bine nu vă spun
e ceva acolo
aleargă spre mine
cu mâinile întinse
azi mi-a oferit să beau
Fanta verde
am refuzat și i-am promis
că am să te conving pe tine
unde papucii mă-tii ai pus
borcanul ăla cu idei bune
din care luam în momentele de criză
o doză mică de am trecut și peste asta
ți-am asfaltat gropițele din obraji cu hârtie
pe care am scris parole secrete
lacăte de spitale
și niște cuvinte ce păreau să aibă sens
în mijlocul oamenilor
nu mai folosesc papuci
și știu că nici cercurile de pe cer
nu ți se mai agață de urechi
ca niște funduri de borcane
din care s-a ... Citește mai departe!
șosetele sunt niște poezii nespălate
purtate de chirurgi
când se rupe șiragul zilelor
uscate pe gunoaie
la umbra ploilor de eroarie
după mâncarea de cine rămâne ultimul spală putina
cuvintele încă stau în picioare
amețite de mirosul vremurilor
în care ne spălăm cu toții
fără să tragem apa
secundele s-au strâns una în alta
peste pământul care tremura de nerăbdare
tot nimicul se acumula într-un vuiet slab perceptibil
natura s-a așezat la focul oamenilor
beată și pusă pe scandal
că n-a primit niciun cadou
costumele de spaimă ale timpului
culese de prin suflete dezafectate
și măcelărite pe alocuri
roase de moliile acestui secol
sunt purtate pe dos
cu speranța că
orice șoaptă bine țintită
le va dezbrăca
și așeza din nou
pe viitoarea cărare
a speranței